Page 8 of 10
Ucraina si colapsul „politicii de buna vecinatate”
Diplomatia noastra sufera de aceleasi complexe fata de Ucraina ca si in cazul Moscovei. Tratatul bilateral romano-ucrainean, semnat in ajunul summitului de la Madrid din 1997, a reprezentat indeplinirea unei conditii a aderarii Romaniei la NATO, cel putin asa au afirmat sus si tare guvernantii regimului Consatantinescu.
Tratatul s-a semnat, diferendele au ramas. Concesiile facute de Romania Ucrainei sunt uriase fie si daca avem in vedere ca practic abia in 1997 statul roman a consfintit cedarea Insulei Serpilor Ucrainei. Nici pana astazi nu s-a rezolvat impartirea platoului continental al Marii Negre sau recuperarea investitiilor in industria ucraineana. Permanentele concesiile si neputinta sunt simptomatice si caracteristice pentru relatia Bucurestiului cu Kievul si Moscova.
Ipotetica democratizare a Ucrainei, posibila aderare a Kievului la NATO sau UE, nu vor rezolva diferendele bilaterale asa cum nici disputa din Cipru dintre greci si turci nu a fost rezolvata desi cele doua tari sunt membre NATO.
La Kiev, inaintea intrarii Romaniei in UE, un ex-prim-viceminstru de externe al Ucrainei, Aleksandr Cealii, a declarat ca "factorul romanesc" ar fi adevarata primejdie a dezmembrarii Moldovei, dupa accederea Romaniei in UE, daca o parte semnificativa din cetatenii Moldovei obtin dubla cetatenie - a Moldovei si a Romaniei.
Cum majoritatea cetatenilor moldoveni, potrivit Constitutiei romane, pot obtine cetatenie romana in orice moment, rusii si ucrainenii se tem ca astfel le vor scapa moldovenii printre degete. Declararea unui numar semnificativ de moldoveni drept romani va arunca in aer tot esafodajul stalinist al “natiunii distincte moldovenesti”. Suportul ideologic al Moldovei se va prabusi. Alte sute de mii de „moldoveni” din Ucraina, din fosta Bucovina pot solicita cetatenia sau dreptul de a fi considerati romani ceea ce ar implica si drepturi de reprezentare politica considerabila in Parlament, nu ca pana acum. Ecuatia politica a Ucrainei ar fi serios zdruncinata ceea ce arata ca Romania are potentialul necesar pentru a-i preocupa pe mostenitorii lui Stalin si ai lui Ribbentrop.
“Conflictele inghetate” din zona Marii Negre sunt determinate de prezenta militara rusa si nu pot fi solutionate decat prin strategii globale promovate de statele din zona si sustinute de forte internationale. Problema esentiala este cine detine controlul. Consfintirea controlului rusesc in Transnistria inseamna coborarea frontierei strategice ruse in flancul sudic al NATO si in spatele Ucrainei. Marea Neagra reprezinta un punct-cheie pentru securitatea Europei iar atentia de care se bucura acum Marea Neagra este legata atat de dorinta de a extinde zona de stabilitate europeana - de la Romania si Bulgaria catre est, in Caucaz -, cit si de Orientul Mijlociu si de proiectul major care urmeaza: integrarea Turciei si a Caucazului, ceea ce ar fi al treilea mare val de integrare euro-atlantica care va cuprinde si Ucraina si Georgia.
Miza Transnistriei implica si viitorul Republicii Moldova si deasemenea implica Armata Rusa si interesele Moscovei in flancul sudic al NATO. Pentru Republica Moldova, autoritatile Republici Nistrene reprezinta principala amenintare la adresa a existentei ei ca stat. Separatismul transnistrean, cel abhazo-osetin, problema Crimeei (cu tot cu chestiunea flotei de la Marea Neagra) si ultimele „miscari” separatiste din estul Ucrainei, conflictul armeano-azer din Karabahul de Munte sint instrumente ale Moscovei de pastrare a controlului in puncte de importanta strategica pentru Federatia Rusa.
Pe fundalul instabilitatii social-politice, economiile statelor CSI trec printr-o criza structurala in mare parte intretinuta artificial prin focarele de conflict amorsate de Rusia. Industria Armeniei este in intregime dependenta de importul resurselor energetice din Rusia si periclitata de blocada impusa de Azerbaidjan. Colaborarea economica dintre Kirgistan, Uzbekistan si Tadjikistan este subminata de conflictul latent din regiunea vaii Fergana.
Rolul Romaniei de "punte" spre Europa este foarte important in contextul integrarii europene nu doar pentru regiunea basarabeano - transnistreana, ci si pentru Ucraina. Interesul Romaniei pentru Ucraina si cel al Ucrainei pentru Romania a fost determinat intotdeauna in mare masura de situarea lor una fata de alta din punct de vedere strategico - militar. Iar rolul - cheie in aceasta relatie l-a jucat intotdeauna regiunea basarabeano - transnistreana.
Axa principala a sistemului european de securitate, ce se va extinde in ultima instanta si asupra Ucrainei si a regiunii Basarabia - Transnistria, o constituie colaborarea franco - germano - polona cu UE si NATO, preconizata sa fie largita in viitor mai ales in domeniul apararii. Dupa opiniile lui Zbignieb Brzezinski avind in vedere interesul geopolitic al Germaniei si Poloniei pentru independenta Ucrainei, e foarte posibil ca Ucraina sa fie atrasa treptat in sistemul de relatii franco - germano - polon. In anul 2010 colaborarea franco - germano - polono - ucraineana ce ar cuprinde circa 230 milioane de oameni s-ar putea transforma intr - un parteneriat de importanta geostrategica primordiala in Europa.
“In urma separarii Ucrainei Rusia si-a pierdut dominatia in Marea Neagra, unde Odesa era un port vital pentru comertul cu tarile din bazinul Marii Negre si din restul lumii. Pierderea de catre Rusia a suprematiei in Marea Baltica s-a repetat si in cazul Marii Negre si nu doar din cauza faptului ca Ucraina a devenit independenta, ci si datorita aparitiei in zona Caucazului a noilor state suverane Gruzia, Armenia si Azerbaidjan, factor ce a facilitat restabilirea influentei de odinioara a Turciei in regiune. Pina in 1991 Marea Neagra servea Rusiei drept poarta de accces si control a zonei Marii Mediterane. Dar la jumatatea anilor 90 ea a ramas doar cu o fisie de litoral la Marea Neagra si un litigiu cu Ucraina asupra drepturilor de amplasare in Crimeea a ramasitelor flotei sovietice a Marii Negre, urmarind cu iritare desfasurarea manevrelor comune militaro - maritime Ucraina - NATO, precum si cresterea influentei Turciei in zona. " (Zbigniew Brzezinski)
Turcia, care gazduieste la Izmir comandamentul contingentului sud - estic al trupelor NATO a devenit un pivot foarte important al intregii securizari a zonei. Marea Neagra si Marea Azov se afla in sfera responsabilitatii directe a NATO, care a impus necesitatea crearii in jurul Marii Negre a unei zone de stabilitate. Exista proiectul crearii unei aliante durabile intre Turcia, Bulgaria, Romania, Ucraina, si Georgia, la care sa adere eventual si R.Moldova. Prezenta Georgiei si a Azerbaidjanului in componenta aliantei ar facilita realizarea proiectelor energetice, iar Turcia si-ar exercita la rindul sau functia de liant al acestei structuri. Intr-un anumit sens aceasta alianta ar fi similara cu cea franco-germano-polono-ucraineana, care are menirea sa devina nucleul constructiei europene de securitate.
Daca aceste programe vitale s-ar realiza, Ucraina ar deveni un centru geopolitic in care s-ar intersecta principalele axe ale securitatii euroatlantice, iar regiunii basarabeano - transnistrene i-ar reveni rolul de cheie de bolta a acestei constructii. Fara a se controla acest segment - cheie pe care-l reprezinta regiunea basarabeano - transnistreana, nu se poate controla Europa de Est.
Ucraina si Romania, angajate pe calea integrarii euroatlantice se afla in proximitatea zonei si au tot interesul participarii la intensificarea interdependentei in perimetrul “conflictului inghetat” transnistrean din Moldova. Testul bunei credinte a Kievului se va masura prin gradul de colaborare cu Romania in problema transnistreana.
