Page 6 of 10
Relatia Romania – Moldova si falia istmului ponto-baltic
Marea Neagra reprezinta un punct-cheie pentru securitatea Europei iar atentia de care se bucura acum Marea Neagra este legata atat de dorinta de a extinde zona de stabilitate europeana - de la Romania si Bulgaria catre est, in Caucaz -, cit si de Orientul Mijlociu si de proiectul major care urmeaza: integrarea Turciei si a Caucazului, ceea ce ar fi al treilea mare val de integrare euro-atlantica care va cuprinde si Ucraina si Georgia.
Cu numai un deceniu in urma Romania era la periferia unei Europe stabile si democratice. Acum este aproape de centrul acestei harti, daca avem in vedere emergenta celui de al treilea val de integrare euro-atlantica. Asa cum Polonia a jucat rolul de lider in definirea politicii Uniunii Europene si a NATO in privinta Ucrainei se asteapta si de la Romania sa joace un rol similar in dezvoltarea unei strategii cu privire la Marea Neagra.
S-a cerut explicit Romaniei sa participe la efortul de intelegere a conflictului din Transnistria pentru a ajuta Statele Unite la construirea unei strategii locale pentru Marea Neagra care sa uneasca si marile puteri europene. Atitudinea Statelor Unite indica un interes deosebit asupra zonei confirmat de schimbarea tacticii NATO si noua directie a interesului geostrategic americane in spatiul postsovietic. Atat pentru UE cat si pentru Statele Unite securizarea rutelor energetice care duc in Caucaz si trec prin zona Marii Negre este cruciala.
Departamentul de Stat al SUA a mizat pe Romania in calitate de partener principal in Europa de Est si de Sud-Est, si a exista o tendinta ascendenta importanta in relatiile dintre Washington si Bucuresti. Liderul administratiei americane, presedintele George W. Bush a subliniat in repetate randuri ca SUA si Romania vor participa impreuna la procesul de dezvoltare a democratiei in Moldova.
Implicarea Romaniei in rezolvarea dosarului transnistrean se poate face impreuna cu si prin UE care are tot interesul in solutionarea unui conflict care va afecta direct securitatea sa si a viitoarei Europe extinse. UE are insa o pondere limitata in Moldova si nu are pana in prezent nici o strategie clara in ce priveste rezolvarea crizei din Transnistria. Din nefericire nici Romania, de la care se asteapta atatea, nu are pana in prezent o strategie proprie fata de R. Moldova, cu atat mai putin cu privire la solutionarea “conflictului inghetat” din Transnistria. Rusia a invocat de mai multe ori o comparatie intre Transnistria, Osetia de Sud sau Abhazia - si Kosovo sau Tara Bascilor. In 17 septembrie 2006 peste 90 la suta din locuitorii Transnistriei s-au pronuntat pentru independenta si aderarea ulterioara la Rusia.
Recunoasterea independentei regiunii Kosovo ofera Rusiei modalitati nelimitate de a santaja SUA si UE cu aplicarea unor masuri similare in recunoasterea zonelor nerecunoscute din spatiul ex-sovietic. Pentru Rusia conteaza mai mult decit recunoasterea Abhaziei, Osetiei de Sud si Transnistriei posibilitatea de a folosi la infinit acest argument, mizand pe aceasta carte in jocul geopolitic cu Occidentul.
Este relevant comentariul – de dinainte de momentul independentei Kosovo, al cunoscutului analist rus Vitali Tretiakov: „indiferent cum va evolua situatia, Rusia iese castigatoare. Kosovo se separa, Occidentul il recunoaste, iar Moscova are mainile dezlegate. Occidentul se razgandeste (ceea ce este putin probabil), Moscova isi manifesta influenta... Iar spatiul de manevra al separatismului este fara de margini”.
